Witch Road =DrumulVrajitoarei ascunde un trecut sumbru!Legenda spune ca pe acele teritori a trait o vrajitoare care avea casa in padurea de pe marginea drumului!De alungul anilor oameni dispar fara urma pe asa numitul drum al vrajitoarei !Inainte de a disparea ei vad o fata frumuasa care fuge in paduri iar din instinct persoana respectiva o urmareste iar cand ajunge la casa ei se transforma in vrajitoare !Aceste amanunte au fost explicate de un prsupus supravietuitor!
Ramasitele casei vrajitoarei
vineri, 24 decembrie 2010
joi, 23 decembrie 2010
!!!Nesmtiti mesului!!!
Dragi nesimtiti ai mesului :
- Nu mai dati masuri din 3 in 3 sec cu cine stie ce chestie !!Nu cereti muzica (MANELE) Nu mai dati mesaje cu oameni cu diferite boli pentru ca 1 NU ne pasa 2Poate persoana a murit sau sa vindecat!
- Nu puneti la status ce faceti voi odata la 5 min ma duc sa ma pis ,ma duc sa ma fut ... findca nu ne intereseaza!
- Nu mai dati buzz odata la 10 sec aceleiasi persoane .Poate nu este in fata computerului Sau nu are chef de o conversatie cu tine.
- ASA CA LUATIVA O VIATA !!!! ATAT AM AVUT DE SPUS !!!
miercuri, 22 decembrie 2010
EMO
Cultura Emo
Genul și cultura EMO este un trend care adesea promovează hipersensibilitatea. Emo sunt ceva ușor de definit. Ca atare, depistarea rădăcinilor este dificilă. Numeroși pretinși "cunoscători" citează scena D.C. hardcore/punk - și mai specific formația Rites of Spring - ca fondatorii Emo, dar istoria arată că e pripit a se pune formarea unui gen pe seama unei anumite formații.
O evaluare a scenelor muzicale de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90 permite o determinare mai bună a rădăcinilor și influențelor care stau la baza subculturii emo și care continuă să o influențeze. Înainte de a înțelege de unde vine "emo" trebuie înțeles ce este astăzi. "Prefer să mă gândesc la el (emo) ca un punk rock care e mai melodic și introspectiv/depresiv decât hardcore, dar totuși cu tendințele de energie primară și furie" (DeRogatis 1).
Acest gen de muzică a creat o cultură cultura mai avansată și de atunci a evoluat continuu, de la începutul anilor '90. Majoritatea copiilor arată în felul următor: poartă ochelari cu ramă neagra, eșarfe lungi de culori închise. Este foarte ușor să stereotipezi un puști emo, deși, ironic, nu poți defini muzica emo. Cel mai bun mod de a descrie muzica emo este prin arpegiile ușoare ale chitarelor cu vocalize ușoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitare distorsionate și aduse după aceea din nou la partea ușoară. Versurile emo sunt în general foarte poetice și au o arie de la iubirea pierdută până la credințe religioase sau alte subiecte emoționale. Totuși, emo acoperă în zilele noastre o mare varietate de formații, de la melodii ușoare ale celor de la "American Football" la melodii hard de la "At the drive in".
Cum poate un gen atât de cuprinzător să fie legat de ceva? Problema este că ceea ce o persoană definește drept muzică emo nu este neapărat în concordanță cu definiția următoarei, totul este supus perspectivismului. Jason Gnewikow de la "The Promise Ring" a afirmat "Aș putea valida punctul că suntem o formație emo dar aș putea trece și pe partea cealaltă și să îl invalidez. Totul depinde de cine întreabă și de percepția sa despre asta" (DeRogatis 3).
Percepția de fațadă provine de la formația "Sunny Day Real Estate", apărută în Seattle în 1992. Sunny Day Real Estate (SDRE) a combinat rădăcinele hardcore cu vocalize melodice și un sentiment "răsărit". Lansarea în 1994 a albumului "Diary" avea să schimbe pentru totdeauna scena emo. "A apărut de nicăieri și a schimbat viețile oamenilor" (Kurland 2) spunea Jeremy Gomez, basist al formației "Mineral" . "Cei mai mulți oameni, când se gândesc la emo azi, se gândesc la formațiile The Get UP Kids, Mineral, și altele că provin din Sunny Day Real Estate (SDRE)". Mulți oameni au afirmat că Sunny Day nu ar fi deloc emo și susțin că emo ar fi provenit din genul D.C. hardcore/punk și că formația "Rites of Spring" a fost un grup hardcore melodic, dar ceea ce a diferențiat-o a fost subiectul cântecelor sale. În loc să cânte despre revoluție și mânie, Picciotto cântă despre iubirea pierdută și amintiri uitate. În timp ce Rites of Spring (ROS) a făcut mai melodic hardcore/punk, cu siguranță nu au fost primii și nici nu au fost prima formație harcore/punk care să se fi concentrat pe versuri de acest gen.
Tot curentul hardcore/punk mergea în această direcție. Un articol publican în Rolling Stone în 1985 se referă la trendul crescând: "Punkul primar a trecut. Au învățat cum să cânte la instrumente, au descoperit solourile de chitară melodică și versurile cu un mesaj politic evident".
Formații ca "Husker Du" au jucat rol de pionierat în apariția noilor ramuri din hardcore punk. În ultimii doi ani, Husker Du a confundat punkul războinic și liniile în principal de rock cu rapida evoluție a gunoiului, recombinat cu structuri de pop și versuri cu sentimente speriate"
Grupul Rites of Spring ( ROS ) a scos un album și un EP; au rezistat mai puțin de doi ani și a dat 14 concerte. Liderul trupei Guy Picciotta a înființat ulterior formația "Fugazi", care a preluat din ceea ce a pornit Rites of Spring (ROS) și a dus mai departe.
Totuși, "Fugazi a moștenit Rites of Spring (ROS) doar parțial și au continuat, deși muzica lor nu a mai fost atât de sentimentală. Acest lucru va cădea în sarcina viitoarelor formații care au adus curentul emo la ce este astăzi".
Chiar dacă influența pe care "Fugazi" și "Washinghton D.C." o exercită asupra emo a fost substanțială, emo, așa cum îl știm azi nu a derivat numai din hardcore. Ceea ce este mai deranjant este faptul că cei care încearcă să îi facă o istorie curentului emo lasă o mare lacună în istorie între "D.C. Dischord sound", grup de la jumătatea și finele anilor '80, și Sunny Day Real Estate (SDRE), formație de pe la jumătatea anilor '90.
Dar cum a ajuns emo acolo? O posibilă "căsătorie" între hardcore și indie rock, iar grunge (gen muzical) pe post de tatăl miresei, plătind pentru toată nunta. În timp ce formații ca "Rites of Spring" și "Hüsker Dü" explorau noi teritorii pe scena hardcore, o formație numită "Sonic Youth" transforma scena indie/underground. "Sonic Youth a folosit în chip de momeală acordurile de chitară, dar a combinat melodicitatea și structura convențională cu lungi pasaje de pauză, acorduri de chitară stranii și o atmosferă înfricoșătoare". Release-ul din 1987 al lui Sister va avea o mare influență asupra albumului.
"Pe acest disc au folosit sunete calde și plăcute, ca bază, și din fiecare cântec curg sentimente. Efectul este recomfortant și primar, ca o mamă care își adoarme copilul. Apoi, dintr-o dată, ca în "(I got a) catholic book", chitarele se dezlănțuie și dau un alt sens noțiunii de pace, în sentimente de frustrare distructivă. Versurile și tempoul se unesc creând un abis de sentimente. Pacea se reduce, chitarele nu se mai aud încet, pe măsură ce dispar sentimentele..." (Neumann 1)
Sonic Youth a continuat să redefinească cântecul în anii '80 un rock previzibil creând albume progresive, scoțând după Sister capodopera Daydream Nation. Influența lor asupra muzicii rock este aproape fără precedent, mai ales pentru o formație care nu a avut un hit în top 40. Totuși, recunoașterea lor deplină nu avea să vină până la albumul Nirvana - Nevermind, care a avut mare efect în comunitatea rock. O altă formație care a redefinit scena indie în acest timp a fost "The Pixies". Grupul s-a format în 1986 când liderul Charles Thompson a pus un anunț într-un ziar din Boston, căutând "un basist pentru Husker Du și Peter, Paul and Mary Band".
Odată ce a avut toți membrii necesari, Charles a format trupa The Pixies și a început să scrie cântece și să cânte prin zona Bostonului. Muzica lor este definită prin chitarele care pornesc și se opresc sub vocea lui Thompson, el trecând "De la o șoaptă la urlet". Cântecele celor de la The Pixies, scurte, încărcate, extrem de dinamice și subversive culturii pop-ului, s-a dovedit a fi un hotar în rockul alternativ al anilor '90. Dar mai important, The Pixies a pus baza pentru exploziile alternative a începutului anilor '90. The Pixies a fost una din primele formații indie care au spart topurile pop dând șansă mai puțin cunoscutelor formații din acel timp să se afirme.
Odată cu trecerea din anii '80 în anii '90, tineretul american căuta o nouă direcție în muzică. Copiii erau obosiți de toți așa zișii cântăreți pop dornici să facă și ei un ban. A fost o reîntoarcere la muzica bună, afișarea de putere brută ca dovadă a sincerității și adevărului, a artistului.
Generation X a vrut o muzică prin care să-și exprime sentimentele. Au definit muzica anilor '90 cu un metal/punk și rap nervos, care le reflectau sentimentele, frustrările, disperarea, speranțele. Din nevoia de emoție, sentiment, muzica adevarată a devenit scena urii și în final cea emo.
Formația din Seattle "SUP POP" a fost promotorul din spatele urii și mediilor emo. "SUP POP a înregistrat primul succes cu Soundgarden". Au început să cânte și alte melodii asemănătoare în anii '90 și, în cele din urmă, au dat de o formație locală numită Nirvana. Scena din Seattle și "SUP POP sound" a conturat o explozie globală de blugi rupți, tricouri cu lacrimi pe ele. La sfârșitul anilor '90, Sub Pop a ajutat la crearea unei imagini despre Seattle ca fiind un centru al scenei muzicale contopite și la modă.
Nirvana a fost formația care a deschis lucrurile în Seattle. După primul lor album, "Bleach", pe Sub Pop Records, Nirvana a efectuat un turneu european cu Sonic Youth. Sonic Youth a prezentat Nirvana lui David Geffen, proprietarul DGC. Geffen a plătit Sub Pop și a pus grupul Nirvana să semneze un contract cu DGC. În 1991, Nirvana și-a lansat albumul cel mai cunoscut, Nevermind. "[Nevermind] a fost exprimarea perfectă a atitudinii muzicale punk, clasice, rock și pop - combinație care nu a mai fost folosită ori auzită până atunci" (Gulla 1)
"La începutul lui 1992, Nirvana a ajuns în vârful topurilor. Într-un an, formația a vândut zece milioane de copii ale debutului lor" (Szatmáry 328). Nirvana a fost materializarea unei povești de succes venit peste noapte, dând caselor de discuri și formațiilor de garaj de pretutindeni un vis pe care l-ar putea găsi și împlini ca următorul lor "mare lucru". "Peste tot, criticii de muzică au vorbit despre căutarea "următoarei Nirvana". Case de discuri mari au căutat în tot Seattle-ul formații care încă nu încheiaseră contracte cu nimeni" (Bertsch 1). Acum, industria muzicală a avut o ureche pentru formațiile "subterane" cărora li se oferea acum o platformă.
După ce a plecat de la Sub Pop, Nirvana a continuat să caute noi talente. A descoperit în Seattle o formație "Sunny Day Real Estate"> și, în 1994, a lansat primul lor album. "Pe "Seven" și "In Circles", primele două piese de pe albumul de debut, Diary, Real Estate practic a scos schițele întregului gen rock" (Cohen 1).
Cu acest album, "emo-ul a început să facă valuri în afara comunității hardcore" (Kurland 1) "Sunny Day Real Estate a dat "startul" pentru frenezia emo cu Diary" (Cohen 1).
Vocea în falsetto puernic a lui Jeremy Egnik, cu vastele sale schimbări dinamice și versuri eu profunzime, a tipizat sunetul revoluționar al lui "Sunny Day Real Estate". Influența lor asupra comunității emo a fost imensă, dacă se are în vedere că nu au fost titrați, dând doar un interviu și neavând vreun spectacol în California. În 1995, înaintea lansării celui de-al doilea album, "LP2", Sunny Day Real Estate s-au despărțit, dar impactul avusese loc.
Genul emo-core fusese lansat și mergea. Formații ca "Mineral", "Texas is the Reason" și "Christie Front Drive" au urmat genului "Sunny Day Real Estate", care a început să-și planteze rădăcinile în toată țara. Astăzi, emo-ul a evoluat în diverse stiluri și sunete care își lasă amprenta în felul lor asupra genului. Din cauza diversității acestor artiști, nu ar fi surprinzător dacă multe alte genuri ar evolua din imensul gen emo.
Muzica este ceva care nu se schimbă peste noapte, evoluează lent, dar dramatic. Muzica avansează, deoarece artiștii împing limitele în mod constant, încercând să fie diferiți, originali. Niciun muzician autentic nu vrea să fie catalogat sau pus într-un sertar anume și, de aceea, unele formații vor stereotipul "emo". Faptul este că scena underground/indie evoluează chiar înăuntrul unor genuri diferite, sub alte etichetări și în alte subculturi.
Pentru a urmări această evoluție, trebuie să ne uităm la scene și genuri care au contribuit în general la evoluția emo-ului. În timp ce unele formații devin tot mai populare, alți artiști mari sunt trecuți cu vederea. Este importantă axarea pe grupurile și artiștii mai influenți, pentru ajungerea la un consens general.
Sunt mult prea multe formații care au influențat genul emo, dar, uitându-se la artiștii principali ai unui gen, oricine poate să aibă o perspectivă de ansamblu a stadiului în care se afla în genul respectiv la un moment dat.
Rites of Spring și Sunny Day Real Estate nu au dat startul genului emo. Ele au fost două din cele mai influente formații în evoluția genului emo.
Emo, sinteza mai multor genuri și stiluri interpretative, a apărut la timpul și în locul potrivit. Numeroase formații au fost nevoite să conceapă punți de legătură pentru ca artiștii "din subteran" să poată fi auziți.
Genul și cultura EMO este un trend care adesea promovează hipersensibilitatea. Emo sunt ceva ușor de definit. Ca atare, depistarea rădăcinilor este dificilă. Numeroși pretinși "cunoscători" citează scena D.C. hardcore/punk - și mai specific formația Rites of Spring - ca fondatorii Emo, dar istoria arată că e pripit a se pune formarea unui gen pe seama unei anumite formații.
O evaluare a scenelor muzicale de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90 permite o determinare mai bună a rădăcinilor și influențelor care stau la baza subculturii emo și care continuă să o influențeze. Înainte de a înțelege de unde vine "emo" trebuie înțeles ce este astăzi. "Prefer să mă gândesc la el (emo) ca un punk rock care e mai melodic și introspectiv/depresiv decât hardcore, dar totuși cu tendințele de energie primară și furie" (DeRogatis 1).
Acest gen de muzică a creat o cultură cultura mai avansată și de atunci a evoluat continuu, de la începutul anilor '90. Majoritatea copiilor arată în felul următor: poartă ochelari cu ramă neagra, eșarfe lungi de culori închise. Este foarte ușor să stereotipezi un puști emo, deși, ironic, nu poți defini muzica emo. Cel mai bun mod de a descrie muzica emo este prin arpegiile ușoare ale chitarelor cu vocalize ușoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitare distorsionate și aduse după aceea din nou la partea ușoară. Versurile emo sunt în general foarte poetice și au o arie de la iubirea pierdută până la credințe religioase sau alte subiecte emoționale. Totuși, emo acoperă în zilele noastre o mare varietate de formații, de la melodii ușoare ale celor de la "American Football" la melodii hard de la "At the drive in".
Cum poate un gen atât de cuprinzător să fie legat de ceva? Problema este că ceea ce o persoană definește drept muzică emo nu este neapărat în concordanță cu definiția următoarei, totul este supus perspectivismului. Jason Gnewikow de la "The Promise Ring" a afirmat "Aș putea valida punctul că suntem o formație emo dar aș putea trece și pe partea cealaltă și să îl invalidez. Totul depinde de cine întreabă și de percepția sa despre asta" (DeRogatis 3).
Percepția de fațadă provine de la formația "Sunny Day Real Estate", apărută în Seattle în 1992. Sunny Day Real Estate (SDRE) a combinat rădăcinele hardcore cu vocalize melodice și un sentiment "răsărit". Lansarea în 1994 a albumului "Diary" avea să schimbe pentru totdeauna scena emo. "A apărut de nicăieri și a schimbat viețile oamenilor" (Kurland 2) spunea Jeremy Gomez, basist al formației "Mineral" . "Cei mai mulți oameni, când se gândesc la emo azi, se gândesc la formațiile The Get UP Kids, Mineral, și altele că provin din Sunny Day Real Estate (SDRE)". Mulți oameni au afirmat că Sunny Day nu ar fi deloc emo și susțin că emo ar fi provenit din genul D.C. hardcore/punk și că formația "Rites of Spring" a fost un grup hardcore melodic, dar ceea ce a diferențiat-o a fost subiectul cântecelor sale. În loc să cânte despre revoluție și mânie, Picciotto cântă despre iubirea pierdută și amintiri uitate. În timp ce Rites of Spring (ROS) a făcut mai melodic hardcore/punk, cu siguranță nu au fost primii și nici nu au fost prima formație harcore/punk care să se fi concentrat pe versuri de acest gen.
Tot curentul hardcore/punk mergea în această direcție. Un articol publican în Rolling Stone în 1985 se referă la trendul crescând: "Punkul primar a trecut. Au învățat cum să cânte la instrumente, au descoperit solourile de chitară melodică și versurile cu un mesaj politic evident".
Formații ca "Husker Du" au jucat rol de pionierat în apariția noilor ramuri din hardcore punk. În ultimii doi ani, Husker Du a confundat punkul războinic și liniile în principal de rock cu rapida evoluție a gunoiului, recombinat cu structuri de pop și versuri cu sentimente speriate"
Grupul Rites of Spring ( ROS ) a scos un album și un EP; au rezistat mai puțin de doi ani și a dat 14 concerte. Liderul trupei Guy Picciotta a înființat ulterior formația "Fugazi", care a preluat din ceea ce a pornit Rites of Spring (ROS) și a dus mai departe.
Totuși, "Fugazi a moștenit Rites of Spring (ROS) doar parțial și au continuat, deși muzica lor nu a mai fost atât de sentimentală. Acest lucru va cădea în sarcina viitoarelor formații care au adus curentul emo la ce este astăzi".
Chiar dacă influența pe care "Fugazi" și "Washinghton D.C." o exercită asupra emo a fost substanțială, emo, așa cum îl știm azi nu a derivat numai din hardcore. Ceea ce este mai deranjant este faptul că cei care încearcă să îi facă o istorie curentului emo lasă o mare lacună în istorie între "D.C. Dischord sound", grup de la jumătatea și finele anilor '80, și Sunny Day Real Estate (SDRE), formație de pe la jumătatea anilor '90.
Dar cum a ajuns emo acolo? O posibilă "căsătorie" între hardcore și indie rock, iar grunge (gen muzical) pe post de tatăl miresei, plătind pentru toată nunta. În timp ce formații ca "Rites of Spring" și "Hüsker Dü" explorau noi teritorii pe scena hardcore, o formație numită "Sonic Youth" transforma scena indie/underground. "Sonic Youth a folosit în chip de momeală acordurile de chitară, dar a combinat melodicitatea și structura convențională cu lungi pasaje de pauză, acorduri de chitară stranii și o atmosferă înfricoșătoare". Release-ul din 1987 al lui Sister va avea o mare influență asupra albumului.
"Pe acest disc au folosit sunete calde și plăcute, ca bază, și din fiecare cântec curg sentimente. Efectul este recomfortant și primar, ca o mamă care își adoarme copilul. Apoi, dintr-o dată, ca în "(I got a) catholic book", chitarele se dezlănțuie și dau un alt sens noțiunii de pace, în sentimente de frustrare distructivă. Versurile și tempoul se unesc creând un abis de sentimente. Pacea se reduce, chitarele nu se mai aud încet, pe măsură ce dispar sentimentele..." (Neumann 1)
Sonic Youth a continuat să redefinească cântecul în anii '80 un rock previzibil creând albume progresive, scoțând după Sister capodopera Daydream Nation. Influența lor asupra muzicii rock este aproape fără precedent, mai ales pentru o formație care nu a avut un hit în top 40. Totuși, recunoașterea lor deplină nu avea să vină până la albumul Nirvana - Nevermind, care a avut mare efect în comunitatea rock. O altă formație care a redefinit scena indie în acest timp a fost "The Pixies". Grupul s-a format în 1986 când liderul Charles Thompson a pus un anunț într-un ziar din Boston, căutând "un basist pentru Husker Du și Peter, Paul and Mary Band".
Odată ce a avut toți membrii necesari, Charles a format trupa The Pixies și a început să scrie cântece și să cânte prin zona Bostonului. Muzica lor este definită prin chitarele care pornesc și se opresc sub vocea lui Thompson, el trecând "De la o șoaptă la urlet". Cântecele celor de la The Pixies, scurte, încărcate, extrem de dinamice și subversive culturii pop-ului, s-a dovedit a fi un hotar în rockul alternativ al anilor '90. Dar mai important, The Pixies a pus baza pentru exploziile alternative a începutului anilor '90. The Pixies a fost una din primele formații indie care au spart topurile pop dând șansă mai puțin cunoscutelor formații din acel timp să se afirme.
Odată cu trecerea din anii '80 în anii '90, tineretul american căuta o nouă direcție în muzică. Copiii erau obosiți de toți așa zișii cântăreți pop dornici să facă și ei un ban. A fost o reîntoarcere la muzica bună, afișarea de putere brută ca dovadă a sincerității și adevărului, a artistului.
Generation X a vrut o muzică prin care să-și exprime sentimentele. Au definit muzica anilor '90 cu un metal/punk și rap nervos, care le reflectau sentimentele, frustrările, disperarea, speranțele. Din nevoia de emoție, sentiment, muzica adevarată a devenit scena urii și în final cea emo.
Formația din Seattle "SUP POP" a fost promotorul din spatele urii și mediilor emo. "SUP POP a înregistrat primul succes cu Soundgarden". Au început să cânte și alte melodii asemănătoare în anii '90 și, în cele din urmă, au dat de o formație locală numită Nirvana. Scena din Seattle și "SUP POP sound" a conturat o explozie globală de blugi rupți, tricouri cu lacrimi pe ele. La sfârșitul anilor '90, Sub Pop a ajutat la crearea unei imagini despre Seattle ca fiind un centru al scenei muzicale contopite și la modă.
Nirvana a fost formația care a deschis lucrurile în Seattle. După primul lor album, "Bleach", pe Sub Pop Records, Nirvana a efectuat un turneu european cu Sonic Youth. Sonic Youth a prezentat Nirvana lui David Geffen, proprietarul DGC. Geffen a plătit Sub Pop și a pus grupul Nirvana să semneze un contract cu DGC. În 1991, Nirvana și-a lansat albumul cel mai cunoscut, Nevermind. "[Nevermind] a fost exprimarea perfectă a atitudinii muzicale punk, clasice, rock și pop - combinație care nu a mai fost folosită ori auzită până atunci" (Gulla 1)
"La începutul lui 1992, Nirvana a ajuns în vârful topurilor. Într-un an, formația a vândut zece milioane de copii ale debutului lor" (Szatmáry 328). Nirvana a fost materializarea unei povești de succes venit peste noapte, dând caselor de discuri și formațiilor de garaj de pretutindeni un vis pe care l-ar putea găsi și împlini ca următorul lor "mare lucru". "Peste tot, criticii de muzică au vorbit despre căutarea "următoarei Nirvana". Case de discuri mari au căutat în tot Seattle-ul formații care încă nu încheiaseră contracte cu nimeni" (Bertsch 1). Acum, industria muzicală a avut o ureche pentru formațiile "subterane" cărora li se oferea acum o platformă.
După ce a plecat de la Sub Pop, Nirvana a continuat să caute noi talente. A descoperit în Seattle o formație "Sunny Day Real Estate"> și, în 1994, a lansat primul lor album. "Pe "Seven" și "In Circles", primele două piese de pe albumul de debut, Diary, Real Estate practic a scos schițele întregului gen rock" (Cohen 1).
Cu acest album, "emo-ul a început să facă valuri în afara comunității hardcore" (Kurland 1) "Sunny Day Real Estate a dat "startul" pentru frenezia emo cu Diary" (Cohen 1).
Vocea în falsetto puernic a lui Jeremy Egnik, cu vastele sale schimbări dinamice și versuri eu profunzime, a tipizat sunetul revoluționar al lui "Sunny Day Real Estate". Influența lor asupra comunității emo a fost imensă, dacă se are în vedere că nu au fost titrați, dând doar un interviu și neavând vreun spectacol în California. În 1995, înaintea lansării celui de-al doilea album, "LP2", Sunny Day Real Estate s-au despărțit, dar impactul avusese loc.
Genul emo-core fusese lansat și mergea. Formații ca "Mineral", "Texas is the Reason" și "Christie Front Drive" au urmat genului "Sunny Day Real Estate", care a început să-și planteze rădăcinile în toată țara. Astăzi, emo-ul a evoluat în diverse stiluri și sunete care își lasă amprenta în felul lor asupra genului. Din cauza diversității acestor artiști, nu ar fi surprinzător dacă multe alte genuri ar evolua din imensul gen emo.
Muzica este ceva care nu se schimbă peste noapte, evoluează lent, dar dramatic. Muzica avansează, deoarece artiștii împing limitele în mod constant, încercând să fie diferiți, originali. Niciun muzician autentic nu vrea să fie catalogat sau pus într-un sertar anume și, de aceea, unele formații vor stereotipul "emo". Faptul este că scena underground/indie evoluează chiar înăuntrul unor genuri diferite, sub alte etichetări și în alte subculturi.
Pentru a urmări această evoluție, trebuie să ne uităm la scene și genuri care au contribuit în general la evoluția emo-ului. În timp ce unele formații devin tot mai populare, alți artiști mari sunt trecuți cu vederea. Este importantă axarea pe grupurile și artiștii mai influenți, pentru ajungerea la un consens general.
Sunt mult prea multe formații care au influențat genul emo, dar, uitându-se la artiștii principali ai unui gen, oricine poate să aibă o perspectivă de ansamblu a stadiului în care se afla în genul respectiv la un moment dat.
Rites of Spring și Sunny Day Real Estate nu au dat startul genului emo. Ele au fost două din cele mai influente formații în evoluția genului emo.
Emo, sinteza mai multor genuri și stiluri interpretative, a apărut la timpul și în locul potrivit. Numeroase formații au fost nevoite să conceapă punți de legătură pentru ca artiștii "din subteran" să poată fi auziți.
Vineri 13 (film din 1980)
Vineri 13 (engl. Friday the 13th) este un film american horror independent din 1980 regizat de Sean S. Cunningham și scris de Victor Miller. În rolurile principale sunt Betsy Palmer, Adrienne King, Harry Crosby și Kevin Bacon într-unul din primele sale roluri. Acțiunea se învârte în jurul unui grup de adolescenți care re-deschid o tabără abandonată, la câțiva ani după ce un băiat se înecase în lacul din apropiere. Unul câte unul, adolescenții cad pradă unui criminal misterios.
Vineri 13, inspirat de succesul peliculei Halloween de John Carpenter,[1] a fost realizat cu un buget estimativ de 550.000$.[2] Cu toate că a primit recenzii negative de la critici, a strâns peste 39.7 milioane de dolari la box office-ul american,[3] devenind unul din cele mai profitabile filme slasher din istoria cinematografiei. Succesul său a dus la o serie de continuări, iar un remake se filmează momentan.
Vineri 13, inspirat de succesul peliculei Halloween de John Carpenter,[1] a fost realizat cu un buget estimativ de 550.000$.[2] Cu toate că a primit recenzii negative de la critici, a strâns peste 39.7 milioane de dolari la box office-ul american,[3] devenind unul din cele mai profitabile filme slasher din istoria cinematografiei. Succesul său a dus la o serie de continuări, iar un remake se filmează momentan.
Tokio hotel
Tokio Hotel este o trupă de pop rock din estul Germaniei formată în Magdeburg.
Gemenii Bill Kaulitz și Tom Kaulitz (născut cu 10 minute mai devreme decât Bill) au avut performanțe în muzică de la vârsta de 9 ani. După organizarea unui spectacol în orașul natal în anul 2001, l-au cunoscut pe Gustav Schäfer (n. 8 septembrie 1988) și pe Georg Listing (n. 31 martie 1987), iar gusturile similare la muzică au dus la crearea trupei Devilish. În anul 2003, grupul a fost recunoscut de Petter Hoffman care le-a făcut rost de un contract cu casa de discuri Universal Music.Astfel se naste Tokio Hotel.
Carieră
Primul lor single, Durch den Monsun (însemnând "Prin furtuna"), a prins repede popularitate după apariția lui, fiind al 15-lea hit în topurile de muzică din Germania pe 20 august și ajungând nr. 1 pe 26 august; de asemenea a fost primul și în topurile de muzică din Austria. Al 2-lea a fost Schrei ("Țipă"), care a ajuns al 5-lea în topuri. Au scos albumul Schrei pe 19 septembrie 2005, care a fost primul în topurile germane, austriece și poloneze, al 3-lea în Cehia și al 19-lea în Franța. Solistul, Bill, cu ajutorul unor compozitori profesioniști, a scris majoritatea cântecelor.începutul lui 2006, al 3-lea cântec, Rette mich ("Salvează-mă"), a fost scos ocupând locul întâi. Single-ul a fost diferit față de versiunea din album deoarece vocea solistului se schimbase, așa că au relansat albumul în martie 2006. Schrei: So laut du kannst ("Țipă: Cât de tare poți"), noul album conține 3 cântece în plus: Schwarz ("Negru"), Beichte ("Mărturisire") și Thema#1 ("Subiectul nr.1"). În septembrie 2006, au lansat al 4-lea single din primul album, Der letze Tag ("Ultima zi"), care a ajuns pe prima poziție. Single-ul pentru Der letze Tag mai include un bonus numit Wir schließen uns ein ("Ne alăturam și noi"). Un mare succes îl reprezintă hit-ul Spring Nicht ("Nu sări"), de pe al treilea album "Zimmer 483" ("Camera 483"), împreună cu hit-ul "Ubers Ende der Welt".A urmat albumul "Scream" care contine unele cantece de pe albumele anterioare in engleza.A urmat videoclipul "An deiner seite (Ich bin da)care a fost facut cu anumite parti din turneul lor din Franta.Pentru "An deiner seite (Ich bin da)" au facut un bonus track "Geh" ("Pleaca").Cel mai nou hit este "1000 meere" ("1000 de mari"), al cărui videoclip a fost filmat în Franța. De pe ultimul album,Humanoid,Tokio Hotel au lansat trei single-uri si anume "Automatisch"/"Automatic" al carui videoclip a fost filmat in Africa de Sud,"World behind my wall" care a fost interepretat live in cadrul premiilor MTV EMA din 2009 cu ocazia implinirii a douazeci de ani de la caderea zidului Berlinului iar ultimul single este "Dark side of the sun".
Discografie
Albume
2003 : Devilish
2005: Schrei - Universal Music/Island
2006: Schrei - so laut du kannst - Universal Music/Island – Re-recording of Schrei
2007: Zimmer 483 - Universal Music/Island
2007: Scream - Universal Music/Island
2009: Humanoid... Germana - CherryTree Records, Interscope Records
2009: Humanoid... Engleza - CherryTree Records, Interscope Records
[modifică]Albume Live
2006: Schrei – Live - Universal Music/Island
2007: Zimmer 483 – Live In Europe - Universal Music/Island
2010: Humanoid City Live
[modifică]DVD-uri
2005 : Leb die Sekunde - Behind the Scenes
2006 : Schrei Live
2007 : Zimmer 483 - Live in Europe
2008 : Tokio Hotel TV – Caught on Camera
2010 : Humanoid City Live
Gemenii Bill Kaulitz și Tom Kaulitz (născut cu 10 minute mai devreme decât Bill) au avut performanțe în muzică de la vârsta de 9 ani. După organizarea unui spectacol în orașul natal în anul 2001, l-au cunoscut pe Gustav Schäfer (n. 8 septembrie 1988) și pe Georg Listing (n. 31 martie 1987), iar gusturile similare la muzică au dus la crearea trupei Devilish. În anul 2003, grupul a fost recunoscut de Petter Hoffman care le-a făcut rost de un contract cu casa de discuri Universal Music.Astfel se naste Tokio Hotel.
Carieră
Primul lor single, Durch den Monsun (însemnând "Prin furtuna"), a prins repede popularitate după apariția lui, fiind al 15-lea hit în topurile de muzică din Germania pe 20 august și ajungând nr. 1 pe 26 august; de asemenea a fost primul și în topurile de muzică din Austria. Al 2-lea a fost Schrei ("Țipă"), care a ajuns al 5-lea în topuri. Au scos albumul Schrei pe 19 septembrie 2005, care a fost primul în topurile germane, austriece și poloneze, al 3-lea în Cehia și al 19-lea în Franța. Solistul, Bill, cu ajutorul unor compozitori profesioniști, a scris majoritatea cântecelor.începutul lui 2006, al 3-lea cântec, Rette mich ("Salvează-mă"), a fost scos ocupând locul întâi. Single-ul a fost diferit față de versiunea din album deoarece vocea solistului se schimbase, așa că au relansat albumul în martie 2006. Schrei: So laut du kannst ("Țipă: Cât de tare poți"), noul album conține 3 cântece în plus: Schwarz ("Negru"), Beichte ("Mărturisire") și Thema#1 ("Subiectul nr.1"). În septembrie 2006, au lansat al 4-lea single din primul album, Der letze Tag ("Ultima zi"), care a ajuns pe prima poziție. Single-ul pentru Der letze Tag mai include un bonus numit Wir schließen uns ein ("Ne alăturam și noi"). Un mare succes îl reprezintă hit-ul Spring Nicht ("Nu sări"), de pe al treilea album "Zimmer 483" ("Camera 483"), împreună cu hit-ul "Ubers Ende der Welt".A urmat albumul "Scream" care contine unele cantece de pe albumele anterioare in engleza.A urmat videoclipul "An deiner seite (Ich bin da)care a fost facut cu anumite parti din turneul lor din Franta.Pentru "An deiner seite (Ich bin da)" au facut un bonus track "Geh" ("Pleaca").Cel mai nou hit este "1000 meere" ("1000 de mari"), al cărui videoclip a fost filmat în Franța. De pe ultimul album,Humanoid,Tokio Hotel au lansat trei single-uri si anume "Automatisch"/"Automatic" al carui videoclip a fost filmat in Africa de Sud,"World behind my wall" care a fost interepretat live in cadrul premiilor MTV EMA din 2009 cu ocazia implinirii a douazeci de ani de la caderea zidului Berlinului iar ultimul single este "Dark side of the sun".
Discografie
Albume
2003 : Devilish
2005: Schrei - Universal Music/Island
2006: Schrei - so laut du kannst - Universal Music/Island – Re-recording of Schrei
2007: Zimmer 483 - Universal Music/Island
2007: Scream - Universal Music/Island
2009: Humanoid... Germana - CherryTree Records, Interscope Records
2009: Humanoid... Engleza - CherryTree Records, Interscope Records
[modifică]Albume Live
2006: Schrei – Live - Universal Music/Island
2007: Zimmer 483 – Live In Europe - Universal Music/Island
2010: Humanoid City Live
[modifică]DVD-uri
2005 : Leb die Sekunde - Behind the Scenes
2006 : Schrei Live
2007 : Zimmer 483 - Live in Europe
2008 : Tokio Hotel TV – Caught on Camera
2010 : Humanoid City Live
Agonie
Nu are rost sa mai traiesc,
Visele mi se naruiesc,
Ma uit in jur nu vad nimic
Doar un simplu si intunecos vid.
Prieteni mau parasit,
Parinti nu ma aud tipand,
Am mai prizat o linie
Ma zbat singur in agonie.
Sunt gata de judecata de apoi
Unde ei ne judeca pe noi,
Pacat ca totul e-n zadar,
Poate mintea-mi joaca feste iar.
Ma uit in urma la viata mea,
Si nu observ ce sa intaplat cu ea,
Eram un copil fericit
Dar visele mau parasit.
(Scrisa de mine"ionel alexandru adrian Adyx" Agonie
Visele mi se naruiesc,
Ma uit in jur nu vad nimic
Doar un simplu si intunecos vid.
Prieteni mau parasit,
Parinti nu ma aud tipand,
Am mai prizat o linie
Ma zbat singur in agonie.
Sunt gata de judecata de apoi
Unde ei ne judeca pe noi,
Pacat ca totul e-n zadar,
Poate mintea-mi joaca feste iar.
Ma uit in urma la viata mea,
Si nu observ ce sa intaplat cu ea,
Eram un copil fericit
Dar visele mau parasit.
(Scrisa de mine"ionel alexandru adrian Adyx" Agonie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)